Comunicat de presa al ANPC pe tema Coronavirus

În data de 25 februarie 2020, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, domnul Eduardt Cozminschi, a avut o întâlnire cu domnul Emil-Razvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și cu domnul Nicolae Demetriade, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.
În cadrul întâlnirii, au fost dezbătute măsurile care vor fi luate în contextul  extinderii epidemiei de coronavirus. Cu prioritate s-a discutat despre circumstanțele epidemiologice naționale, europene sau internaționale și  despre modalitățile de  soluționare a unor eventuale sesizări și reclamații din partea consumatorilor.
Se recomandă tuturor turiștilor să trateze cu calm această situație, să respecte măsurile de prevenire recomandate de autoritățile sanitare și să-și continue planurile de călătorie în zonele în care companiile aeriene operează normal.

În toate cazurile în care există contracte care reglementează raporturile dintre agenții de turism și călători, acestea trebuie respectate și numai în cazul celor care urmau să se deplaseze în zonele grav afectate din China, respectiv provincia Wuhan, dar și în alte orașe precum Beijing, Shanghai și Shenzhen, cât și în Nordul Italiei, să se poarte discuții cu operatorii economici din turism pentru a găsi cele mai bune și mai sigure soluții pentru consumatori. Din punct de vedere legal, persoanele care și-au cumpărat vacanțe și doresc să le anuleze, în cazul unor circumstanțe inevitabile și extraordinare, au posibilitatea să își recupereze integral sumele plătite către operatorii de turism, însă nu pot beneficia de despăgubiri suplimentare. Conform art. 13, alin. (3) din Ordonanța nr. 2/2018 privind comercializarea pachetelor de servicii de călătorie, „Prin excepție de la alin. (1), călătorul are dreptul să înceteze contractul privind pachetul de servicii de călătorie înainte de începerea executării pachetului, fără a plăti vreo penalitate de încetare, în cazul unor circumstanțe inevitabile și extraordinare, care se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia și care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau care afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinație”. Prin circumstanțe inevitabile și extraordinare înțelegem, conform art. 3, alin. (3) din Ordonanța nr. 2/2018 “o situație care nu poate fi controlată de partea care invocă o astfel de situație și ale cărei consecințe nu ar fi putut fi prevăzute și evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile”.

De asemenea, cetățenii români aflați în zonele afectate din Italia pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523369, +390683523371, +390683523374, +390683523352; +390683523344, Consulatului General al României la Milano: +39 0240098207, +39 0240074018 și Consulatului General al României la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. Românii care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de permanență al Ambasadei României la Roma: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare la Milano: +39 366108 1444 și Trieste: +39 340 8821688.

 

Sursa: ANAT (www.anat.ro)