MSC Cruises a decis extinderea suspendarării voluntare a croazierelor sale până la 30 aprilie

Siguranța și bunăstarea oaspeților și angajaților noștri este prioritatea noastră numarul 1.
Ținând cont de circumstanțele extraordinare cu care se confruntă lumea în prezent în legătură cu COVID19, am decis să oprim temporar până la 30 Aprilie toate operațiunile navelor din toată flota pentru siguranța echipajului și a oaspeților noștri. Toate navele care sunt în prezent pe mare vor face acest lucru până la sfârșitul itinerarului lor curent, apoi se vor opri.

Pierfrancesco Vago, președintele executiv, a declarat: „Aceasta nu este o decizie pe care am luat-o ușor, dar în circumstanțele actuale, sănătatea și siguranța oaspeților, echipajului și a comunităților din locurile unde ancorează vasele  noastre – inclusiv ale angajaților și familiilor lor – trebuie să vină pe primul loc. Fiind o companie familială cu peste 300 de ani de tradiție în industria maritimă, am considerat că aceasta este decizia corectă de luat. ”

În prezent, noile îmbarcări sunt programate să reia activitatea începând cu 30 aprilie, inclusiv.

Așteptăm cu nerăbdare să ne întâmpinăm din nou curând oaspeții de la bord, în spiritul #AWorldOfDiscovery.

Itinerariile care au fost modificate sau anulate:

Planul de compensare

Pentru croazierele pe care suntem obligați să anulăm le vom oferi oaspeților noștri:

  • un voucher egal cu valoarea croazierei anulate, care va fi utilizat pentru orice navigare viitoare care va pleca înainte de sfârșitul anului 2021
  • plus un credit la bord de:
    100 € pentru cabină pentru croaziere anulate până la 6 nopți
    200 € pentru croazierele de 7 nopți sau mai mult
    între 200 € și 400 € pe cabină, bazate pe fiecare croazieră specifică pentru croazierele MSC Grand Voyage anulate

Acest credit este rambursabil, valabil pentru orice perioadă a anului și poate fi combinat cu orice promoție existentă.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați agentul Dumneavoastră de turism.