Operatorul de croaziere Carnival Corporation intenționează să renunțe la 13 nave de croazieră. Se așteaptă reînceperea croazierelor în Italia.

Operatorul de croaziere Carnival Corporation&PLC a notificat intenția sa de a renunța la 13 vase din componența flotei proprii. Acest fapt survine chiar pe măsură ce, la nivelul celor nouă companii de croazieră care compun Carnival Corporation&PLC, încep să apară croaziere destinate exclusiv anumitor naționalități europene.

Acest anunț a fost făcut chiar în timpul bilanțului rezultatelor companiei pentru trimestrul II al anului curent. Carnival Corp. este cunoscut în rândul turiștilor vorbitori de limbă engleză mai ales pentru operatorii Carnival Cruise Line, Cunard, Holland American Line, P&O, P&O Australia, Princess și Seabourn, pentru vorbitorii de limba germană datorită operatorului AIDA, iar pentru italieni datorită operatorului Costa.

Pentru germani, AIDA va relua croazierele scurte începând cu luna august. Chiar în timpul bilanțului, Arnold Donald, președintele Carnival și CEO-ul acestui operator a declarat faptul că liniile regionale precum AIDA au stat la baza relansării operațiunilor de repornire a corporației, ceea ce sugerează că, în curând, cel mai probabil vor fi reluate și croazierele scurte din Italia.

Arnold Donald a declarat că „vom deveni o companie mai suplă și mai eficientă. În această perioadă am protejat activele companiei în timp ce am amânat achizițiile de nave noi. Muncim din greu să reluăm operațiunile, servind în același timp interesele sănătății publice, informându-ne în prealabil prin consultarea cu experți medicali și oamenii de știință din întreaga lume”.