Royal Caribbean Group planuieste reluarea operatiunilor
2020-08-27
„Exista un nivel foarte ridicat de incertitudine cu privire la modul in care acest lucru (reluarea operatiunilor) se va derula”, a declarat Michael Bayley, presedinte și CEO al Royal Caribbean International, vorbind despre situatia financiara a companiei din al doilea trimestru. „Cea mai mare incertitudine este in jurul COVID19 in sine. Prevalenta COVID19 va fi factorul determinant pentru decizia de reluare a operatiunilor.”
Potrivit lui Bayley, cercetările au aratat ca, atunci cand anxietatea este la un nivel ridicat din cauza virusului, numarul rezervarilor scade. „Vedem corelatii directe analizand ceea ce se intampla in statele in care locuiesc pasagerii”.
In afara de aceasta, el a menționat ca sunt sanse mai mari ca rezervarile sa fie facute de clientii mai tineri si ca cererea de la pasagerii fideli companiei este una puternica.
Richard Fain, presedinte si CEO al Royal Caribbean Group, a mentionat ca reluarea operatiunilor va fi un proces continuu si ca vor exista anumite schimbari.
Intre timp, compania isi prezinta protocoalele grupului sau de experți in domeniul sanatatii, iar Bayley a declarat ca spera ca se va contura o versiune finala a protocoalelor pana la sfarsitul lunii august. Aceasta versiune a protocoalelor va fi inaintata CDC in vederea analizarii acesteia de catre respectiva autoritate.
Bayley a mai spus ca Royal Caribbean poarta discutii cu destinatiile din Caraibe si America Centrala cu privire la modul optim in care pot fi reluate operatiunile. El a adaugat ca este de parere ca momentan exista o cerere redusa, insa este optimist pentru modul in care va evolua situatia in viitor. „Mulți oameni si-au anulat calatoriile din aceasta vara si vor dori o vacanta mai lunga vara viitoare”, a mai spus Bayley.
Jason Liberty, CFO si vicepresedinte executiv, a declarat ca obiectivul sau este sa ajunga pe partea cealalta a „acestui crater” si sa readuca compania la marjele pre-COVID si la bunastare financiara.