Kochi | India

 

 

Condiţii de intrare şi regim de şedere

Cetăţenii români au nevoie de viză de intrare în India.

Mai multe informaţii despre obţinerea vizele de intrare şi informaţii despre condiţiile în care se acordă acestea se pot obţine de la Secţia Consulară a Ambasadei Indiei din Bucureşti.

Începând cu data de 26 februarie 2016, România a fost inclusă de către autorităţile indiene în Facilitatea Electronic Tourist Visa. Detalii cu privire la procedura de aplicare pentru viză şi facilităţile acestui sistem se regăsesc pe website-ul oficial al Ambasadei Indiei la Bucureşti (www.eoiromania.in).

Nu se poate obţine viza de intrare la sosirea în India. În caz de forţă majoră, pentru cei care tranzitează India şi pierd legătura aeriană, în mod excepţional se poate elibera un permis de ieşire din aeroport, valabil numai 24 de ore.

Durata de şedere admisă este cea prevăzută în viza de intrare: în funcţie de solicitare şi de decizia ambasadei care eliberează viza. Prelungirea vizei se poate realiza cu dificultate, numai în cazuri foarte bine justificate, de către MAE local – Foreigners Registration Office.

 

Vezi alte destinatii