Komodo Island | Indonesia

 

Condiţii de intrare şi regim de şedere în Indonezia

În conformitate cu Ordinele nr.104/2015 şi 21/2016 ale Preşedintelui Republicii Indonezia, cetăţenii români, posesori ai unui paşaport turistic, de serviciu sau diplomatic, aflat în termenul de valabilitate (minim 6 luni după data programată de părăsire a teritoriului indonezian) şi care călătoresc în scop turistic, vizită, afaceri, activităţi culturale, sociale, ştiinţifice, participare la târguri şi expoziţii, întâlniri cu persoane oficiale şi regionale indoneziene, tranzit spre alte state, pot să intre în ţară, fără viză, pentru o perioadă de şedere de maximum 30 de zile, fără posibilitatea de prelungire sau pot opta pentru viza la sosire (VOA) pentru o perioadă de 30 de zile (costul VOA este de 35 USD) sau 7 zile (costul VOA este de 15 USD), cu posibilitatea de prelungire pentru încă maximum 30 de zile, la un birou al Poliţiei de Imigraţie din Indonezia.

Turiştii pot intra doar prin anumite puncte de frontieră indoneziene pentru a putea beneficia de exceptarea de la viza de intrare. Lista completă a acestor puncte de frontieră poate fi consultată la rubrica “Condiţii de călătorie”, postată pe website-ul oficial al Ambasadei României în Republica Indonezia ( http://jakarta.mae.ro/).

Atenţie! cei care doresc să călătorească în Indonezia în scop jurnalistic trebuie să aplice pentru viza de intrare în Indonezia la Ambasada Indoneziei din România şi să se asigure că deţin permisele corecte de călătorie în interiorul Indoneziei, pentru că unele provincii solicită permis special, în plus faţă de viza de intrare în Indonezia.

Atenţie! Deţinătorii de paşapoarte temporare au obligaţia să obţină, anterior deplasării în Republica Indonezia, de la reprezentanţele diplomatice ale acestei ţări în străinătate. Facilitatea exceptării de viză sau Visa on Arrival (VOA) NU nu se aplică pentru posesorii de paşapoarte temporare.

Indiferent de tipul de paşaport, înainte de a călători în Indonezia trebuie să vă asiguraţi că paşaportul dumneavoastră este valabil cel puţin şase luni de la data programată a părăsi Indonezia . Intrarea în Indonezia va fi refuzată în cazul în care paşaportul nu are valabilitatea menţionată, iar compania aeriană nu va permite îmbarcarea la bordul aeronavei.

Vezi alte porturi

Newsletter

Înscrie-te la newsletter și ai 10 euro reducere la achiziționarea primei croaziere